kifordultam

Ajánlat
Pera76•  2013. augusztus 6. 18:30

Iulian Boldea: A gyarló vers

szégyentelen test a vers vérbő és nyirkos
idegek és izmok törékeny anatómiája
képmutató bőrben csontkolonc
a bűnös versben alakot váltanak a szavak
siklóként tekerednek
értelem-rongyokra szakadnak
a vers haláltusája pecsét a semmiben
ismeretlen tömbjébe
behatol valaki felfedezni
csodaszavakból napvilágra hull a csend
dobhártyákon elcsitul
a vers szemérmetlen testében
az értelem máglyaseb
tetőig kiégő
illatok színek formák
az egész világ tenyérvonala lüktet benne
a semmi maszkja
az elfogadásé
a feledésé
a kimondhatatlanságé...

(Saj. ford.)

Poemul vinovat

în trupul neruşinat al poemului cu limfa şi sângele lui înverşunat
cu nervii şi muşchii striaţi cu anatomia lui fragilă
în trupul vinovat al poemului cu oasele lui cu pielea perfidă
cuvintele mute se încolăcesc ca nişte şerpi de apă
înţelesurile se destramă zdrenţe şi petice ale neantului
în trupul poemului agonic
iluminarea vine încet tiptil tiptil
în trupul poemului neruşinat
din cuvinte uimite se naşte tăcerea
abia auzită de timpanul nostru neputincios
în trupul neruşinat al poemului
înţelesul e rană şi rug
pe care ard domol
miresme culori forme şi linii chipurile lumii toate
măşti ale nimicului
măşti ale uitării
măşti ale nespusului...

Pera76•  2013. július 29. 18:14

Iulian Boldea: Senki

nem tudja senki melyik út jobb
senki nem emlékszik az előttmagány súlyára
az álom édes útvesztőiben
senki nem képes a szomorúságot magából kibetűzni
ha a lidércnyomás elerőtlenít
miből egyszer felébredünk
s egyszer már nem
senki sem képes átbűvölni
a sikátorok bűzlött árnyékait mesévé
és nem húzhat hasznot meg-nem-születettségéből
ez a túlfáradt világ teher
mindenki kiesett a sebzett ég szemhéja alól
az álomfű hullámaira
senki nem emlékszik hogy került anyagtestébe zárva
nem tudja senki melyik út
...jobb

(Saj. ford.)

Nimeni

nimeni nu ştie care e drumul cel bun
nimeni nu-şi aminteşte povara singurătăţii
în labirinturile delicate ale visului.
nimeni nu mai învaţă să silabisească tristeţea de a fi
coşmarul acesta tandru din care ne vom trezi o dată şi-o dată
murind.
nimeni nu-şi mai permite luxul melancoliei
pe străzile înguste umbrite urât mirositoare
nimeni nu profită de ocazia de a nu se naşte
în lumina aceasta trudnică copleşitor de ireală
nimeni nu mai rămâne sub pleoapa rănită a cerului
în somnul unduios al ierbii.
nimeni nu-şi aminteşte acum de carnea încercănată enigmatică
a destinului:
nimeni nu ştie care e drumul
bun

Pera76•  2013. július 29. 18:07

Iulian Boldea: A költő

önmagának foglya
fájdalomrab
sorskötözött
egy szóba zárja
a pillanat titkát
majd fel-le citerázik
a csigolyákon
felrobban a vérerek aknáin
csak a dolgát teszi
puha álmokat rothaszt

(Saj. ford.)

Poetul

captiv al propriei singurătăţi
prizonier al propriei dureri
al propriului destin
el aşterne în cuvânt
enigma clipei de acum
care se scurge încet-încet
în clepsidrele tainice
ale vertebrelor sale nevăzute
în arterele sale în care increatul
îşi face lucrarea
în care visul
putrezeşte tandru

Pera76•  2013. július 29. 18:05

Iulian Boldea: A vers

egy szó.
újszülött-törékeny.
könnyel oldott
mosoly.
egy makrancos szó
lélegzet
ami nem látható.
egy szó
mi magába
fordul
és az éggel rokonul

(Saj. ford.)

Poemul

un cuvânt
atât de fragil
atât de nevolnic.
ca un surâs
înlăcrimat.
un cuvânt
atât de nesupus
atât de recules.
ca o respiraţie
neauzită.
un cuvânt
învecinându-se
cu cerul.

Pera76•  2012. április 25. 11:46

Wendy Cope: Körön belül

Önmagad nézed. S magadtól távol
a kerten, falon alakod lebeg-
Itt vagy még éppen, tán megszokásból,
vagy sehol, s ezek árnyékos neszek.
 
Idegen egyik arc, s benne másik,
nevét viseled, az ugyan tiéd.
Zöld körben a szem, mi tétovázik,
csiga húz időt: ezüstös igét.
 
Emlékezik a csend, csodára vár.
Most. Most menj. Maradj. A csend megtagad.
Csak titkot rajzol, ki utána jár,
megfejtéssel a perc is elszakad.

(Saj. ford. Szegő Juditnál olvastam, kedvet kaptam én is. Ez lett belőle...)

Wendy Cope: By the Round Pond

You watch yourself. You watch the watcher too—
A ghostly figure on the garden wall.
And one of you is her, and one is you,
If either one of you exists at all.

How strange to be the one behind a face,
To have a name and know that it is yours,
To be in this particular green place,
To see a snail advance, to see it pause.

You sit quite still and wonder when you’ll go.
It could be now. Or now. Or now. You stay.
Who’s making up the plot? You’ll never know.
Minute after minute swims away.